Timp de secole, inuții au stăpânit o metodă remarcabilă de a supraviețui frigului arctic – construirea de igluuri din zăpadă și gheață care își păstrează căldura fără a folosi focul. În timp ce temperaturile de afară pot scădea până la -40°C, interiorul unui iglu poate rămâne confortabil de cald, ajungând până la +20°C prin tehnici inteligente de construcție și proprietățile naturale de izolare ale zăpezii.
Igluurile sunt adăposturi în formă de cupolă, proiectate cu grijă, de obicei înălțime de aproximativ doi metri și diametru puțin mai mare. Aceste structuri sunt construite fie cu zăpadă compactată din troiene, fie cu blocuri de gheață atunci când nu sunt disponibile bancuri de zăpadă. Intrarea este un tunel jos, care ajută la captarea aerului cald în interior și asigură ventilația naturală. Pentru adăposturile temporare, peșterile de zăpadă sunt sculptate în troiene; pentru locuințe mai permanente, igluurile sunt construite bloc cu bloc, cu forme ajustate pentru rezistența structurală.
Pentru a ține blocurile împreună, constructorii inuiți folosesc un amestec de zăpadă și apă, care îngheață pentru a forma o legătură puternică. Unele igluuri includ ferestre transparente de gheață sau secțiuni realizate din membrane animale pentru a permite pătrunderea luminii în interior. În mod tradițional, lămpile alimentate cu grăsime animală suplimentează lumina naturală care pătrunde prin pereții de zăpadă. Structura compactă și căldura corporală a ocupanților mențin igluul surprinzător de cald și uscat în interior.
Chiar și astăzi, unele comunități indigene continuă să folosească igluuri în timpul lunilor de iarnă. Aceste case de zăpadă sunt uneori conectate prin tuneluri, permițând mișcarea între adăposturi fără expunerea la intemperii. Această tehnică durabilă a fost adoptată chiar și de exploratorii și alpiniștii arctici, dovedind valoarea durabilă a acestei metode ingenioase de supraviețuire.
